Orlando Szasz a intrat in lumea businessului inca de pe bancile facultatii. Impreuna cu fratele sau a fondat compania Renania. In mai putin de 7 ani de la debut, compania Renania a devenit lider de piata in Romania in domeniul importului si distributiei de echipamente de protectie, mentinandu-se pe aceasta pozitie pana astazi.

Fratii Szasz au ocupat de-a lungul anilor un loc relevant in Top 500 Forbes.

In anul 2012 Orlando Szasz s-a retras din postura de director general, dedicandu-si cea mai mare parte a timpului calatoriilor si proiectelor de Business Angel. In aceasta calitate a facut parte din juriul Arenei Leilor, unde a si ales sa investeasca in cateva proiecte antreprenoriale romanesti, cu potential.

Orlando Szasz este absolvent al Facultatii de Medicina Dentara din cadrul UMF Targu-Mures, orasul sau natal si detine un doctorat in domeniu.

Orlando Szasz vorbeste fluent 4 limbi straine Germana, Italiana, Maghiara si Engleza, practica sporturi de contact si este pasionat de Formula 1, orologerie si arta.

El este prezentat in „Top 50 Antreprenori Romani de succes” si in „Top 100 Cei mai admirati manageri romani”, editate de Business Magazin.